Cu o avere estimată de Forbes la 1,4 miliarde de dolari, Leszek Czarnecki este unul dintre cei mai bogați oameni din Polonia, controlează un imperiu financiar în Europa de Est și deține recordul mondial pentru scufundări într-o peșteră submarină.
Czarnecki (51 de ani) a făcut avere dezvoltând în anii ’90 cea mai mare companie de leasing din Polonia, pe care a listat-o în 2000 la bursa de la Varșovia și a vândut-o un an mai târziu către banca franceză Credit Agricole pentru 280 milioane de dolari, potrivit Forbes.
De atunci, el și-a extins afacerile în Ucraina, Rusia, Belarus și în final România, unde va prelua Romanian International Bank (RIB).
Czarnecki s-a plasat pe locul al patrulea în cel mai recent top Forbes al miliardarilor din Polonia. Doctor în economie, omul de afaceri este acționar majoritar la Getin Holding, vehiculul prin care va prelua și RIB. El controlează de asemenea Getin Noble Bank, a șasea bancă din Polonia după active.
Getin Noble Bank avea la finele anului trecut active de 57,43 miliarde zloți (13,7 miliarde euro la cursul de miercuri).
O afacere mai nouă a miliardarului polonez este fondul de investiții Open Finance TFI, prin care caută oportunități în zona acțiunilor, obligațiunilor, piețelor valutare și fondurilor mixte, potrivit Forbes.
Site-ul personal al lui Czarnecki este dedicat scufundărilor și explorării peșterilor și coridoarelor submarine. El a stabilit în 2009 recordul mondial pentru scufundări în peșteri submarine, explorând 17 kilometri din complexul Dos Ojos (Mexic) într-o sesiune de 10 ore, la o adâncime medie de 72 metri.
Getin Holdin va prelua Romanian International Bank (RIB), controlată de Daniel Roberts și fosta sa soție, Florina Roberts, cetățeni de americani. Cei doi dețin fiecare câte 44,7% din acțiuni.
RIB are un capital social de 55,2 milioane de lei și a încheiat anul trecut cu pierderi de 10,8 milioane de lei. Banca are cea mai mică solvabilitate din sistem și trebuie capitalizată.
Getin Holding are o capitalizae de piață de 760 milioane euro, iar Getin Noble Bank are o valoare de 1,6 miliarde euro, potrivit datelor afișate pe site-ul bursei de la Varșovia.
Czarnecki deține în prezent 55,8% din acțiunile Getin Holding.
Getin Holding deține controlul asupra a trei bănci, Idea Bank, lider pe piața creditelor auto în Ucraina, Sombelbank din Belarus, concentrată pe împrumuturi de retail, și Kubanbank din Rusia. Getin mai deține în Rusia compania Carcade, prezentă pe piața leasingului.
Politica Getin Holding este de creștere prin dezvoltarea companiilor din grup, achiziții și înființarea de noi companii.
În primul semestru din acest an, Getin Holding a obținut un profit net de 117,124 milioane de zloți (27,794 milioane euro) din operațiuni continue, în scădere de la 524,623 milioane de zloți (124,183 milioane euro) în aceeași perioadă a anului 2012.
La 30 iunie 2013, grupul deținea active de 11,44 miliarde de zloți (2,64 miliarde euro).